Silence before the storm

Mai mari aici, aici si aici.

De toamna

Grow some balls

We`re running around naked. Covering our bodies and uncovering our hearts. Treating life like there`s no ending. Treating others like there`s no new beginning. Keep chasing shadows and calling them enlightenments. Making mistakes, repeating them and calling it experience. Loving and getting hurt and calling it rising above.

Why? Why running around? Why waiting for things to happen? Why trusting a higher goal? Why believing that bad days go away just by wishing for better ones? Why not taking risks? Find a better place. A better job. A better friend. A better girlfriend. Why waiting?

I had an uncle. Age 32. I think he, as the rest of us, waited for something better to come along. A better job. A better friend. A better girlfriend. Now he lies down three feet beneath the ground. Always telling ourselves that time will come when we`ll say it was all worth it. Always excusing ourselves for not being in control because there`s plenty of time for life to hand us cookies. But the question is… Is there?

I don`t know what people really think of me. Probably because every person I met has a different opinion regarding me. But despite my controversial way of living, they will never say I lived for the moment (or as poets say it seized the day). Because I never did. Years of my life, spent wishing for something grand. Years, thinking that by fixing a little bit of this and a little bit of that, things will turn out just perfect. Well, my dears, there`s never enough fixing. Or better said, there`s never enough time for that whole bunch of fixing. Perfection is not achieved when there is nothing left to add, but when there`s nothing left to take away. And if you ask me, practice doesn`t make it perfect. It makes it boring.

So instead of trying to be those perfect little pretty machines that we become for the sake of others, choking ourselves, our personalities, our spirits, complying with rules and interdictions, explaining and begging for trust, we should just live. Live like there`s no tomorrow. Live like happiness is better than oxygen. Get drunk. Whether it`s beer, poetry, music, nature or sex, get drunk. And do things that will not embarrass you if you die in the middle of them.

——————————————————————————————————

And here I find myself talking. I`ll never have the courage to sail this ship to unknown seas. I`ll just harbour it, clean it up and keep it pretty and shiny for the same old blind commander. So much for Carpe Diem.

The Hurt Locker

Nu credea ca poate fi ceva mai rau pe lume decat sa ajungi sa urasti sau sa dispretuiesti. Sufleteste este echivalentul unei cocoase sau al unui picior mai scurt. Orice ai face, de asta nu te poti vindeca.

Plecase in viata cu un suflet coclit. Cu nicio fiinta nu fusese mai nemilos decat cu cea pe care incetase s-o iubeasca. Si cu cata atentie umblase si umbla cu oamenii importanti… Uneori era excesiv de cerebral. Un om cu sentimentele puse in ecuatie, cu emotivitatea cenzurata, prea lucid pentru varsta lui. Ceea ce este un defect.

“Cat de slabi sunt cei sinceri in fata celor cu sufletul innodat”. Acum trebuia sa o stearga din viata lui ca pe o pata de pacura, chiar daca locul avea sa ramana ars. Abia isi cicatrizase ranile unei iubiri nefericite, in a carei balanta nesigura si fragila aruncase totul. Mai e nevoie de vreun comentariu? Un smiorcait neindemanatic calca pe suflete si le cerea pardon, din politete, nu ca sa-si linisteasca constiinta. Stia ca ele nu aveau cum sa ii dea replica din moment ce erau strivite.

O ura? Nu. Ea nu era demna de un sentiment atat de puternic, frate vitreg cu iubirea, dar totusi frate! Ea era o infirma, fiindca ii lipsea si i-a lipsit intotdeauna acel graunte de nesocotinta fara de care nu poate exista iubirea.

“Ti se poate intampla oricand” nu era o formula prea linistitoare, mai ales ca lipsea din ea o oricat de mica precizare, o certitudine de care sa se agate. Nu era fricos, dar voia intotdeauna sa stie, chiar daca afla lucruri neplacute. De data aceasta se trezise in fata unui fapt fara precedent;  a astepta sau a preveni ceva de care nu avea habar era ca o lupta cu morile de vant. Devenise destul de suparator pentru un om care avea pretentia ca judeca viata cu ajutorul logicii. In sfarsit, poate ca nu asta avea cea mai mare importanta in legatura cu nevoia puternica de echilibru si de forta.

Nici teribila amenintare a mortii nu e mai grozava decat singuratatea, nu poate impiedica ratiunea din a analiza universul de care apartine.

De ce iubim caminele?

Pentru ca avem portari politicosi. In timpul liber citesc „Codul bunelor maniere” ca sa invete cum sa ceara in cel mai politicos mod spaga. Dar cel mai adesea dorm.

Pentru ca avem internet pentru care platim (!!!) si merge cu viteza melcului schiop.

Pentru ca nu mai e nevoie sa mergem la psiholog intrucat avem colegi de camera care sa ne livreze aceleasi prostii. In fiecare zi. Si gratuit.

Pentru ca ASE-ul pune mare accent pe implicare sociala, dar nu e mai interesant cand ai trei browsere pe calculator si nu te poti loga pe niciun cont online gratie aceluiasi divin internet?

Pentru ca avem jaluzele verticale care se blocheaza si necesita eforturi suplimentare de cocotat pe geam si tras de sfori. Maestru papusar ma fac.

Pentru ca in fiecare zi avem variatii de meniu: supa de rosii, ciupercute, cartofiori, ceputa, etc. Singura chestie constanta e ca toate sunt spoite pe chiuvete.

Pentru ca prizele iau foc si sar in aer cu tot cu frigider. O minunatie de focuri de artificii. Gratis si ele.

Pentru ca au femeile de servici o logoree dimineata, ceva de speriat! Multumita telefoniei mobile adoptata de toate clasele sociale, trilurile de la prima ora suna cam asa: “Lenutooooo! Hai, fa, termina mai repede si vino la cafea.”

Pentru ca daca aveti impresia ca fetele si cotetul nu merg mana in mana, va inselati. Amarnic.

Si pentru ca pentru toate astea te zbati. Numar limitat de locuri. Localuri exclusiviste.

Unde esti tu tinerete, cu Elena ta cu tot?

Millenium

De ce se mai scrie istorie daca erele oricum apun?

Fotografia de aici .

 

Boo back!

So…like all tomatoes in autumn season, i’ve got some ketch-up to do.

My Sweet November was kind of sweet, chiar daca am ratat Targul de Dulciuri. De degustari insa nu am dus lipsa. A fost prima oara cand m-a convins cineva sa ii cumpar cartea doar ca sa il cunosc pe el. De obicei, o carte buna spune adevarul despre eroul sau, iar o carte proasta spune adevarul despre autorul sau. In cazul de fata, e o carte buna care spune multe despre autorul sau.

A fost la fel de prima data cand am mers la balet. Stiam ca se da frau liber pasiunii si la case mai mari, iar Anna Karenina nu le intrece. Ce-i drept, o experienta interesanta, avand in vedere ca peste tot in sala vibrau ceea ce sper eu sa fie telefoane. Am iesit cam plouati si insetati.

Ca tot vorbim de tarfe, am fost si eu. Doar pentru o seara. Si „de lux”. Pimps and Hoes, succes garantat. Pe la 6 dimineata, „doua picioare mici” si intarziate mergeau spre Titan. Hâc!

Prima data cand am fost la un meci de fotbal! Da, stiu, huoooo, penibil, ce sa caut eu la un meci de fotbal? Urziceni si Sevilla le stiam doar geografic vorbind, iar peluza era arhiplina (NOT!). Multe huiduituri pentru incalzire in lipsa pungilor cu seminte.

Prima data cand mi-a placut ora de lucru manual. Si nu doar pentru ca se servea bere. Talent artistic de am dat pe spate, la soare te puteai uita, dar le cercurile mele nu. Efortul (nu al meu) a fost rasplatit cand le-am vazut fetele entuziasmate.

Prima data cand termin o carte citind doar in metrou.

Prima data cand imi displace atat de mult o persoana de care eram convinsa ca intra la „oamenii pe care ii intalnesti o singura data in viata”. Si am intalnit-o si a doua oara.

Prima data cand pun mana pe o scula. Noul meu Nikon D3000.

Ce ar mai fi de spus? Ca presupun ca atunci cand printul a gasit condurul Cenusaresei, cazul a fost trecut in categoria „fetisul piciorului”, altfel nu vad de ce lumea e nasoala, in sensul ca isi baga nasul. Unii inca nu au aflat ca mieii trebuie sa taca. Life is funny, in a funny way.

All in all, a fost o perioada foarte trista, posomorata, amarata, melancolica si mahnita. Cu cafeina, nicotina, ketamina, diazepam, bromazepam, eurozepam, medazepam si toti compusii cu pam, ca ar fi culmea ca tocmai eu sa fac discriminari. Nimeni nu a inteles nimic, stiu. Nici nu mai conteaza. Pentru ca azi e 4 decembrie, eu imi scriu mie. Si muzului meu. (Asta doar pentru ca am promis.)

Can I go now?

Sambata dimineata ma duc in gara si iau primul tren. Spre…oriunde

Blue Monday

Iata ca timpul a devenit dorinta. Nicio dorinta nu se poate masura in timp, dar timpul se poate incarca de semnificatii. Si niciodata nu simtim mai acut trecerea timpului decat atunci cand devine dorinta. Spaima de a te redescoperi nu trebuie niciodata sa iti sufoce trupul. Nicio lumina nu poate izvori cu adevarat decat din spatiul care se doreste lumina. Spatiul te doreste lumina, iar timpul a devenit dorinta. Spatiul si timpul, lumina si dorinta.

Oamenii au nevoie de certitudini. Certitudinea de a fi iubit, de a fi dorit, de a oferi fericire, de a dori, de a iubi in egala masura. Ma doresc un edificiu durabil, o cetate in care sa iti afli linistea. Ma pierd si ma adun din tine. Ma doare mana si trupul de mangaierea ta. Si tot ma mai doresc lumina. Poate sunt si inca nu stiu. Sau poate am doar senzatia ca sunt, iar chipul tau nu se lumineaza din cauza a ceea ce reprezint. Iertare freneziei cu care gandesc.

A fine frenzy

Apparently you don’t have the cheek and  I obviously don’t have the patience.