Iata ca timpul a devenit dorinta. Nicio dorinta nu se poate masura in timp, dar timpul se poate incarca de semnificatii. Si niciodata nu simtim mai acut trecerea timpului decat atunci cand devine dorinta. Spaima de a te redescoperi nu trebuie niciodata sa iti sufoce trupul. Nicio lumina nu poate izvori cu adevarat decat din spatiul care se doreste lumina. Spatiul te doreste lumina, iar timpul a devenit dorinta. Spatiul si timpul, lumina si dorinta.
Oamenii au nevoie de certitudini. Certitudinea de a fi iubit, de a fi dorit, de a oferi fericire, de a dori, de a iubi in egala masura. Ma doresc un edificiu durabil, o cetate in care sa iti afli linistea. Ma pierd si ma adun din tine. Ma doare mana si trupul de mangaierea ta. Si tot ma mai doresc lumina. Poate sunt si inca nu stiu. Sau poate am doar senzatia ca sunt, iar chipul tau nu se lumineaza din cauza a ceea ce reprezint. Iertare freneziei cu care gandesc.
