The Hurt Locker

Nu credea ca poate fi ceva mai rau pe lume decat sa ajungi sa urasti sau sa dispretuiesti. Sufleteste este echivalentul unei cocoase sau al unui picior mai scurt. Orice ai face, de asta nu te poti vindeca.

Plecase in viata cu un suflet coclit. Cu nicio fiinta nu fusese mai nemilos decat cu cea pe care incetase s-o iubeasca. Si cu cata atentie umblase si umbla cu oamenii importanti… Uneori era excesiv de cerebral. Un om cu sentimentele puse in ecuatie, cu emotivitatea cenzurata, prea lucid pentru varsta lui. Ceea ce este un defect.

“Cat de slabi sunt cei sinceri in fata celor cu sufletul innodat”. Acum trebuia sa o stearga din viata lui ca pe o pata de pacura, chiar daca locul avea sa ramana ars. Abia isi cicatrizase ranile unei iubiri nefericite, in a carei balanta nesigura si fragila aruncase totul. Mai e nevoie de vreun comentariu? Un smiorcait neindemanatic calca pe suflete si le cerea pardon, din politete, nu ca sa-si linisteasca constiinta. Stia ca ele nu aveau cum sa ii dea replica din moment ce erau strivite.

O ura? Nu. Ea nu era demna de un sentiment atat de puternic, frate vitreg cu iubirea, dar totusi frate! Ea era o infirma, fiindca ii lipsea si i-a lipsit intotdeauna acel graunte de nesocotinta fara de care nu poate exista iubirea.

“Ti se poate intampla oricand” nu era o formula prea linistitoare, mai ales ca lipsea din ea o oricat de mica precizare, o certitudine de care sa se agate. Nu era fricos, dar voia intotdeauna sa stie, chiar daca afla lucruri neplacute. De data aceasta se trezise in fata unui fapt fara precedent;  a astepta sau a preveni ceva de care nu avea habar era ca o lupta cu morile de vant. Devenise destul de suparator pentru un om care avea pretentia ca judeca viata cu ajutorul logicii. In sfarsit, poate ca nu asta avea cea mai mare importanta in legatura cu nevoia puternica de echilibru si de forta.

Nici teribila amenintare a mortii nu e mai grozava decat singuratatea, nu poate impiedica ratiunea din a analiza universul de care apartine.